U-BT Cluj a învins-o pe Dolomiti Energia Trento

Campioana României la baschet masculin, U-BT Cluj, a obținut o victorie importantă împotriva echipei italiene Dolomiti Energia Trento. Echipa clujeană a obținut, astfel, cea de-a 12-a victorie în actualul sezon al BKT EuroCup.

Scorul final al întâlnirii a fost de 88 – 83. ”Sunt foarte bucuros pentru acest rezultat, ținând cont de condițiile date. Seeley a lipsit fiind suspendat, iar Măciucă nu era într-o stare fizică prea bună. A fost o decizie de ultim moment ca el să fie în lot. Mă bucur că a arătat caracter și a vrut să fie pe teren. Este o victorie foarte bună, care ne dă speranțe pentru ultimele două meciuri. Încă mai avem șanse la locul doi, chiar și la locul întâi. Totul depinde acum de noi, vom merge la Gran Canaria cu o mentalitate bună și vom încerca să câștigăm acolo, chiar dacă nu va fi ușor. Vom lupta să reușim acest lucru. Cu siguranță meciurile de pe teren propriu sunt mai ușoare, pentru că avem al șaselea jucător, care ne împinge de la spate. Ne mândrim cu acest lucru și le mulțumesc din suflet fanilor că au fost prezenți meci de meci. Îi așteptăm în continuare, vom avea mare nevoie de ei în Play-Off. Ne mândrim cu faptul că avem una dintre cele mai frumoase săli și cea mai mare medie de spectatori. Este un aspect care ne ajută, dar ajută în paralel și baschetul românesc și orașul Cluj-Napoca”, a declarat antrenorul echipei clujene, Mihai Silvășan.

Comentarii

comentarii

Related articles

Comments

Share article

Latest articles

Newsletter

[tdn_block_newsletter_subscribe description="U3Vic2NyaWJlJTIwdG8lMjBzdGF5JTIwdXBkYXRlZC4=" input_placeholder="Your email address" btn_text="Subscribe" tds_newsletter2-image="753" tds_newsletter2-image_bg_color="#c3ecff" tds_newsletter3-input_bar_display="row" tds_newsletter4-image="754" tds_newsletter4-image_bg_color="#fffbcf" tds_newsletter4-btn_bg_color="#f3b700" tds_newsletter4-check_accent="#f3b700" tds_newsletter5-tdicon="tdc-font-fa tdc-font-fa-envelope-o" tds_newsletter5-btn_bg_color="#000000" tds_newsletter5-btn_bg_color_hover="#4db2ec" tds_newsletter5-check_accent="#000000" tds_newsletter6-input_bar_display="row" tds_newsletter6-btn_bg_color="#da1414" tds_newsletter6-check_accent="#da1414" tds_newsletter7-image="755" tds_newsletter7-btn_bg_color="#1c69ad" tds_newsletter7-check_accent="#1c69ad" tds_newsletter7-f_title_font_size="20" tds_newsletter7-f_title_font_line_height="28px" tds_newsletter8-input_bar_display="row" tds_newsletter8-btn_bg_color="#00649e" tds_newsletter8-btn_bg_color_hover="#21709e" tds_newsletter8-check_accent="#00649e" tdc_css="eyJhbGwiOnsibWFyZ2luLWJvdHRvbSI6IjAiLCJkaXNwbGF5IjoiIn19" embedded_form_code="YWN0aW9uJTNEJTIybGlzdC1tYW5hZ2UuY29tJTJGc3Vic2NyaWJlJTIy" tds_newsletter1-f_descr_font_family="521" tds_newsletter1-f_input_font_family="521" tds_newsletter1-f_btn_font_family="521" tds_newsletter1-f_btn_font_transform="uppercase" tds_newsletter1-f_btn_font_weight="600" tds_newsletter1-btn_bg_color="#dd3333" descr_space="eyJhbGwiOiIxNSIsImxhbmRzY2FwZSI6IjExIn0=" tds_newsletter1-input_border_color="rgba(0,0,0,0.3)" tds_newsletter1-input_border_color_active="#727277" tds_newsletter1-f_descr_font_size="eyJsYW5kc2NhcGUiOiIxMiIsInBvcnRyYWl0IjoiMTIifQ==" tds_newsletter1-f_descr_font_line_height="1.3" tds_newsletter1-input_bar_display="eyJwb3J0cmFpdCI6InJvdyJ9" tds_newsletter1-input_text_color="#000000" tds_newsletter1-input_border_size="eyJwb3J0cmFpdCI6IjEifQ=="]