Căpitanul CFR Cluj, Mario Camora, a intrat în ultimele șase luni de contract. Teoretic, din aceste zile, el ar putea să semneze cu orice echipă.
Mario Camora a anunțat conducerea CFR Cluj că, la 37 de ani, se simte în formă și ar dori să joace în continuare la echipa alături de care a cucerit șase titluri de campion. Discuția decisivă referitoare la viitorul său fotbalistic ar urma să aibă loc în aceste zile în Spania. Deja, conducerea CFR Cluj i-a oferit să își continue cariera, după retragerea de pe terenul de fotbal, în staff-ul clubului clujean. Mario Camora joacă la CFR Cluj din anul 2011.

