Campioana României la baschet masculin, U-BT s-a calificat în sferturile de finală ale EuroCup.
Calificarea clujenilor se datorează celor de la Buducnost Podgorica, care s-au impus, pe teren propriu, contra celor de la Gran Canaria, scor 90-77.
U-BT Cluj-Napoca încheie pe locul secund Grupa B, cu 13 victorii și 5 înfrângeri.
Astfel, campioana României va juca în sferturile de finală ale competiției continentale, pe teren propriu, cu învingătoarea meciului dintre London Lions și Turk Telekom Ankara.