Parteneriat între CFR Cluj și un gigant mondial al tehnologiei

CFR Cluj a anunțat încheierea unui parteneriat cu compania globală Pulsar. Este vorba de un adevărat gigant al tehnologiei.

”Clubul nostru are plăcerea de a anunța un parteneriat strategic cu Pulsar, o companie globală mixtă care investește în firmele ale căror domeniu principal de activitate este reprezentat de tehnologie, și care sprijină startup-urile în intrarea pe piața globală, accelerând creșterea lor. Pulsar operează în toată Europa, America de Nord și de Sud, Japonia, Asia de Sud-Est, țările din Golf și în alte locații-cheie, investind, conform strategiei sale, în startup-uri din FinTech (tehnologie financiară), AgTech (tehnologie agricolă sustenabilă), mobilitate și sport.

Acordul pe trei ani a fost semnat între Președintele Clubului, Cristian Balaj, și Pavel Korolev, partenerul fondator și CEO al Pulsar, care colaborează cu startup-uri de tehnologie sportivă din Europa prin diverse programe.

Acest parteneriat pe termen lung urmărește să pună bazele unui centru de inovare de ultimă generație, menit să promoveze dezvoltarea fotbalului și să crească atractivitatea investițională a tehnologiei sportive. Un sprijin special va fi oferit startup-urilor și afacerilor IT care pot îmbunătăți eficiența clubului, a stadionului și a academiei și, de asemenea, care pot aduce o contribuție semnificativă la creșterea veniturilor clubului nostru”, spun reprezentanții echipei clujene.

Comentarii

comentarii

Related articles

Comments

Share article

Latest articles

Newsletter

[tdn_block_newsletter_subscribe description="U3Vic2NyaWJlJTIwdG8lMjBzdGF5JTIwdXBkYXRlZC4=" input_placeholder="Your email address" btn_text="Subscribe" tds_newsletter2-image="753" tds_newsletter2-image_bg_color="#c3ecff" tds_newsletter3-input_bar_display="row" tds_newsletter4-image="754" tds_newsletter4-image_bg_color="#fffbcf" tds_newsletter4-btn_bg_color="#f3b700" tds_newsletter4-check_accent="#f3b700" tds_newsletter5-tdicon="tdc-font-fa tdc-font-fa-envelope-o" tds_newsletter5-btn_bg_color="#000000" tds_newsletter5-btn_bg_color_hover="#4db2ec" tds_newsletter5-check_accent="#000000" tds_newsletter6-input_bar_display="row" tds_newsletter6-btn_bg_color="#da1414" tds_newsletter6-check_accent="#da1414" tds_newsletter7-image="755" tds_newsletter7-btn_bg_color="#1c69ad" tds_newsletter7-check_accent="#1c69ad" tds_newsletter7-f_title_font_size="20" tds_newsletter7-f_title_font_line_height="28px" tds_newsletter8-input_bar_display="row" tds_newsletter8-btn_bg_color="#00649e" tds_newsletter8-btn_bg_color_hover="#21709e" tds_newsletter8-check_accent="#00649e" tdc_css="eyJhbGwiOnsibWFyZ2luLWJvdHRvbSI6IjAiLCJkaXNwbGF5IjoiIn19" embedded_form_code="YWN0aW9uJTNEJTIybGlzdC1tYW5hZ2UuY29tJTJGc3Vic2NyaWJlJTIy" tds_newsletter1-f_descr_font_family="521" tds_newsletter1-f_input_font_family="521" tds_newsletter1-f_btn_font_family="521" tds_newsletter1-f_btn_font_transform="uppercase" tds_newsletter1-f_btn_font_weight="600" tds_newsletter1-btn_bg_color="#dd3333" descr_space="eyJhbGwiOiIxNSIsImxhbmRzY2FwZSI6IjExIn0=" tds_newsletter1-input_border_color="rgba(0,0,0,0.3)" tds_newsletter1-input_border_color_active="#727277" tds_newsletter1-f_descr_font_size="eyJsYW5kc2NhcGUiOiIxMiIsInBvcnRyYWl0IjoiMTIifQ==" tds_newsletter1-f_descr_font_line_height="1.3" tds_newsletter1-input_bar_display="eyJwb3J0cmFpdCI6InJvdyJ9" tds_newsletter1-input_text_color="#000000" tds_newsletter1-input_border_size="eyJwb3J0cmFpdCI6IjEifQ=="]