Titlul devine o himeră: CFR Cluj deraiază în Gruia cu Universitatea Craiova

CFR Cluj a pierdut meciul disputat pe propriul teren în fața celor de la Universitatea Craiova cu scorul de 1-2. În urma acestei înfrângeri, șansele la titlu ale CFR se diminuează, în fața situației din clasament. Universitatea Craiova profită de jocul rezultatelor și urcă pe podium.

Ultrașii celor de la CFR au pregătit această partidă cu un mesaj adresat nu rivalilor lor din acest derby, ci autorităților. Aceștia au afișat un banner cu mesajul: ,,Fum și culoare, fără închisoare”. Mesajul era adresat autorităților, din cauza ultimelor scandaluri din SuperLigă. Ceea ce suporterii cfr-iști au vrut să transmită este că doresc să fie lăsați să introducă materiale pirotehnice pe stadioane, pentru a da o pată de culoare monotoniei cu care o mare parte a meciurilor din campionatul României se dispută.

Meciul dintre CFR și U Craiova a început cum nu se putea mai bine pentru trupa antrenată de Mutu. Feroviarii au condus ritmul partidei și au trimis torpilă după torpilă spre poarta leilor albaștri. Singurele lucruri care s-au opus deschiderii scorului au fost imprecizia jucătorii vișinii și, mai ales, ”îngerul păzitor” din poarta Craiovei, Laurențiu Popescu. Acesta a reușit să-și salveze echipa de două ori în fața strikerului vișiniu, Daniel Bîrligea.

În minutul 14, a respins o lovitură de cap a acestuia, de pe linia porții, iar în minutul 33 a respins un șut trimis pe colțul scurt în corner. De asemenea, în minutul 29, Popescu a fost protejat de bară la o deviere a propriului coleg, Nicușor Bancu. În minutul 38, ceea ce părea imposibil, până la acel moment, s-a întâmplat. La prima mare ocazie, Craiova a deschis scorul prin Ștefan Baiaram. Un șut-centrare al lui Bancu a fost respins în față de Sava, iar Baiaram a îndeplinit o simplă formalitate și a introdus mingea în plasă.

Protest al suporterilor

Repriza a doua a început cu un moment care a consemnat ceva ce nu s-a mai întâlnit. Ultrașii lui CFR nu și-au mai luat în primire locurile de la peluză și s-au poziționat în extremitatea superioară a acesteia. De asemenea, ei nu au mai susținut echipa în niciun moment al celei de-a doua reprize. Toată repriza secundă au urmărit în liniște ceea ce a urmat. Singura galerie care s-a mai făcut auzită, a fost cea venită de la Craiova. Ei au făcut asta, în semn de protest față de lipsa de eficacitate din fața porții, pe care jucătorii feroviarilor au avut-o de-a lungul sezonului.

În minutul 51, Craiova a majoroat scorul printr-o execuție semnată de Alexandru Mitriță. Atacantul Craiovei este deschis în profunzime de o pasă a lui Mekvabishvili și a profitat de o greșeală de poziționare a tânărului fundaș vișiniu, Ilie, și a rămas singur cu Sava, pe care l-a învins. În minutul 66, CFR a reușiit să reducă din diferență, prin golul marcat de Ilie, dintr-un corner executat de Ciprian Deac. În minutul 87, același Ilie a fost eliminat direct de către centralul Chivulete, în urma unei intrări urâte asupra atacantului Craiovei, Jovan Markovic.

Meciul s-a încheiat astfel, fără vreun alt eveniment important pe teren. După terminarea partidei, jucătorii și antrenorul CFR-ului au fost chemați de ultrași la discuții. Jucătorii au fost luați în colimator de către fani și apostrofați pentru jocul prost din cea de-a doua repriză. Nici antrenorul nu a scăpat. Lui Mutu i s-a dat un ultimatum din partea liderilor de galerie: ,,Dacă echipa nu se întoarce cu 3 puncte de la Sepsi, nici tu nu mai are rost să vi în Cluj,” Acesta a fost mesajul cu care liderii de galerie au încheiat această seară neagră a feroviarilor.

În urma victoriei reușite, și a pasului greșit pe care Rapid l-a făcut în Giulești cu Farul (1-2),  Craiova urcă până pe locul 2. CFR face astfel, schimb de locuri cu Craiova și coboară până pe locul 4. De asemenea, FCSB își câștigă meciul în fața celor de la Sepsi, scor 2-1, și creează o distanță de 8 puncte față de CFR, respectiv, 7 puncte față de Craiova și Rapid.

În momentul de față, titlul de campion pare deja jucat și doar o minune ar mai putea schimba lucrurile. Pentru cele două echipe urmează o pauză, cauzată de meciurile echipelor naționale, după care continuă această luptă surdă în încercarea de-a ajunge din urmă liderul, FCSB. Pentru U Craiova urmează un meci disputat în Bănie, în fața celor de la Rapid, în timp ce CFR se deplasează în Covasna pentru a-și măsura forțele și a-și linge rănile, în compania celor de la Sepsi.

Articol de Bogdan Peter

Comentarii

comentarii

Related articles

Comments

Share article

Latest articles

Newsletter

[tdn_block_newsletter_subscribe description="U3Vic2NyaWJlJTIwdG8lMjBzdGF5JTIwdXBkYXRlZC4=" input_placeholder="Your email address" btn_text="Subscribe" tds_newsletter2-image="753" tds_newsletter2-image_bg_color="#c3ecff" tds_newsletter3-input_bar_display="row" tds_newsletter4-image="754" tds_newsletter4-image_bg_color="#fffbcf" tds_newsletter4-btn_bg_color="#f3b700" tds_newsletter4-check_accent="#f3b700" tds_newsletter5-tdicon="tdc-font-fa tdc-font-fa-envelope-o" tds_newsletter5-btn_bg_color="#000000" tds_newsletter5-btn_bg_color_hover="#4db2ec" tds_newsletter5-check_accent="#000000" tds_newsletter6-input_bar_display="row" tds_newsletter6-btn_bg_color="#da1414" tds_newsletter6-check_accent="#da1414" tds_newsletter7-image="755" tds_newsletter7-btn_bg_color="#1c69ad" tds_newsletter7-check_accent="#1c69ad" tds_newsletter7-f_title_font_size="20" tds_newsletter7-f_title_font_line_height="28px" tds_newsletter8-input_bar_display="row" tds_newsletter8-btn_bg_color="#00649e" tds_newsletter8-btn_bg_color_hover="#21709e" tds_newsletter8-check_accent="#00649e" tdc_css="eyJhbGwiOnsibWFyZ2luLWJvdHRvbSI6IjAiLCJkaXNwbGF5IjoiIn19" embedded_form_code="YWN0aW9uJTNEJTIybGlzdC1tYW5hZ2UuY29tJTJGc3Vic2NyaWJlJTIy" tds_newsletter1-f_descr_font_family="521" tds_newsletter1-f_input_font_family="521" tds_newsletter1-f_btn_font_family="521" tds_newsletter1-f_btn_font_transform="uppercase" tds_newsletter1-f_btn_font_weight="600" tds_newsletter1-btn_bg_color="#dd3333" descr_space="eyJhbGwiOiIxNSIsImxhbmRzY2FwZSI6IjExIn0=" tds_newsletter1-input_border_color="rgba(0,0,0,0.3)" tds_newsletter1-input_border_color_active="#727277" tds_newsletter1-f_descr_font_size="eyJsYW5kc2NhcGUiOiIxMiIsInBvcnRyYWl0IjoiMTIifQ==" tds_newsletter1-f_descr_font_line_height="1.3" tds_newsletter1-input_bar_display="eyJwb3J0cmFpdCI6InJvdyJ9" tds_newsletter1-input_text_color="#000000" tds_newsletter1-input_border_size="eyJwb3J0cmFpdCI6IjEifQ=="]