Antrenorul Universității Cluj, Ioan Ovidiu Sabău, a lăudat starea gazonului de pe ClujArena, după Untold. Aproape 430.000 de oameni au participat la cel mai mare festival muzical din România. Universitatea Cluj va juca luni cu Sepsi Sfântu Gheorghe.
„Se fac eforturi și arată bine. Chiar, surprinzător, terenul arată bine și se fac eforturi ca la ora jocului să arate mult mai bine. Am fost pe teren și se preocupă oamenii. Suporterii ne așteaptă, arătăm bine, suntem pe locul trei. Poate cel mai bun început, dar nu e suficient. Trebuie de fiecare dată să te reîncarci, să îți găsești motivația, emoția de care ai nevoie. Când intri în teren, să te transformi. Să știi că toată săptămâna te-ai pregătit pentru cele 95 de minute în care trebuie să fii dispus să faci sacrificii, să nu te mulțumești cu puțin”, a declarat Ioan Ovidiu Sabău.

