Universitatea Cluj a învins-o, acasă, pe Cluj Arena, cu scorul de 3-0 pe Sepsi OSK.
Clujenii s-au impus încă de la începutul meciului și au avut mai multe ocazii. Oaspeții au încercat și ei să se impună după prima jumătate de oră, însă Thiam a preluat și a reușit să înscrie pentru studenți în minutul 38, încheind astfel, prima partidă cu 1-0 în avantajul gazdelor.
După revenirea de la vestiare covăsnenii au încercat să fie mai activi, iar clujenii au mizat pe contraatac.
După ce în prima repriză a trimis un șut pe lângă poartă Blănuță a înscris, cu capul, de la 7 metri, în minutu 58. Același Blănuță a șutat puternic de la marginea careului și a mai înscris o dată în minutul 70.
U Cluj a încheiat, așadar, meciul cu Sepsi OSK cu scorul de 3-0 și a ajuns la 12 puncte.

