Acționarul principal al CFR Cluj, Nelu Varga, este mulțumit de schimbarea de atitudine din cadrul echipei. El a organizat o ședință cu scântei, după înfrângerea cu UTA Arad, scor 1-3. Înfrângerea venea după două remize.
Între timp, CFR Cluj a câștigat partida cu Poli Iași, cu scorul de 1-2.
„Eu zic că lucrurile se îmbunătățesc. După ședința pe care am avut-o cu ei, am senzația că lucrurile și-au intrat în normal. Am avut ședință săptămâna trecută, după înfrângerea cu UTA, i-am luat la șuturi după meciul cu Aradul.
Atunci mi-au promis că își reconfigurează atitudinea și vor da totul pe teren. Mi-au spus că merită să am încredere în ei, că își vor ține promisiunea față de mine de a intra în play-off”, a spus Nelu Varga, pentru iamsport.ro.

