Berto Pereira și-a reziliat contractul cu U Cluj, după ce a fost prins dopat

Jucătorul portughez Hildeberto Pereira și-a reziliat contractul cu Universitatea Cluj, după ce a fost prins dopat. El a fost înștiințat de Agenția Națională Anti-Doping cu privire la faptul că a fost depistat pozitiv, în urma unui control efectuat în luna septembrie. Jucătorul afirmă că își va căuta dreptatea în instanță.

”Jucătorul Hildeberto José Morgado Pereira a comunicat clubului FC Universitatea Cluj că a fost notificat de către Agenția Națională Anti-Doping cu privire la faptul că a fost raportat un rezultat analitic pozitiv cu o substanță aflată pe lista substanțelor interzise în urma unui control la care a fost supus, fără să se dispună suspendarea acestuia.

FC Universitatea Cluj nu a primit nicio informare oficială din partea ANAD în acest caz.

FC Universitatea Cluj nu are cunoștință despre modalitatea în care substanța a ajuns în corpul jucătorului și precizează că responsabilitatea cu privire la o eventuală încălcare a reglementarilor anti-doping aparține jucătorului.

Dacă o astfel de practică a avut loc, s-a petrecut în afara cadrului oficial și în afara procedurilor medicale aprobate de staff-ul FC Universitatea Cluj.

FC Univerisitatea Cluj promovează valorile unei competiții curate inclusiv în ceea ce privește evitarea cu strictețe a oricăror practici care contravin reglementărilor anti-doping.

Clubul și jucătorul au decis încetarea amiabilă a contractului”, afirmă reprezentanții Universității Cluj, într-un comunicat de presă.

Foto: Facebook/Hildeberto Pereira

Comentarii

comentarii

Related articles

Comments

Share article

Latest articles

Newsletter

[tdn_block_newsletter_subscribe description="U3Vic2NyaWJlJTIwdG8lMjBzdGF5JTIwdXBkYXRlZC4=" input_placeholder="Your email address" btn_text="Subscribe" tds_newsletter2-image="753" tds_newsletter2-image_bg_color="#c3ecff" tds_newsletter3-input_bar_display="row" tds_newsletter4-image="754" tds_newsletter4-image_bg_color="#fffbcf" tds_newsletter4-btn_bg_color="#f3b700" tds_newsletter4-check_accent="#f3b700" tds_newsletter5-tdicon="tdc-font-fa tdc-font-fa-envelope-o" tds_newsletter5-btn_bg_color="#000000" tds_newsletter5-btn_bg_color_hover="#4db2ec" tds_newsletter5-check_accent="#000000" tds_newsletter6-input_bar_display="row" tds_newsletter6-btn_bg_color="#da1414" tds_newsletter6-check_accent="#da1414" tds_newsletter7-image="755" tds_newsletter7-btn_bg_color="#1c69ad" tds_newsletter7-check_accent="#1c69ad" tds_newsletter7-f_title_font_size="20" tds_newsletter7-f_title_font_line_height="28px" tds_newsletter8-input_bar_display="row" tds_newsletter8-btn_bg_color="#00649e" tds_newsletter8-btn_bg_color_hover="#21709e" tds_newsletter8-check_accent="#00649e" tdc_css="eyJhbGwiOnsibWFyZ2luLWJvdHRvbSI6IjAiLCJkaXNwbGF5IjoiIn19" embedded_form_code="YWN0aW9uJTNEJTIybGlzdC1tYW5hZ2UuY29tJTJGc3Vic2NyaWJlJTIy" tds_newsletter1-f_descr_font_family="521" tds_newsletter1-f_input_font_family="521" tds_newsletter1-f_btn_font_family="521" tds_newsletter1-f_btn_font_transform="uppercase" tds_newsletter1-f_btn_font_weight="600" tds_newsletter1-btn_bg_color="#dd3333" descr_space="eyJhbGwiOiIxNSIsImxhbmRzY2FwZSI6IjExIn0=" tds_newsletter1-input_border_color="rgba(0,0,0,0.3)" tds_newsletter1-input_border_color_active="#727277" tds_newsletter1-f_descr_font_size="eyJsYW5kc2NhcGUiOiIxMiIsInBvcnRyYWl0IjoiMTIifQ==" tds_newsletter1-f_descr_font_line_height="1.3" tds_newsletter1-input_bar_display="eyJwb3J0cmFpdCI6InJvdyJ9" tds_newsletter1-input_text_color="#000000" tds_newsletter1-input_border_size="eyJwb3J0cmFpdCI6IjEifQ=="]