Antrenorul Universității Cluj, Ioan Ovidiu Sabău, vrea să renunțe la 10 jucători din actualul lot. Este vorba de jucători care nu au confirmat speranțele staff-ului tehnic și administrativ.
Pe de altă parte, Ioan Ovidiu Sabău a precizat că va păstra nucleul de bază al echipei, cu care va aborda preliminariile cupelor europene. Universitatea Cluj a revenit, după 53 de ani, în competițiile continentale. Echipa clujeană va evolua în preliminariile Ligii Conferinței.
„În primul rând trebuie să negociem cu jucătorii care n-au făcut față așteptărilor. Păstrăm jucătorii de bază, că e foarte important să rămână scheletul și să rămână acei jucători care să ducă greul în continuare, pe care mă pot baza. În primul rând trebuie să negociez cu jucătorii care mai sunt încă sub contract și cei care au ajutat echipa, iar pentru ceilalți trebuie să căutăm alte variante.
În echipa de bază nu vor fi schimbări, dar sunt vreo 10 jucători la care voi renunța. Nu suntem pregătiți pentru Cupele Europene”, a afirmat Ioan Ovidiu Sabău la sptfm.ro.
Ioan Ovidiu Sabău anunță curățenia de vară la Universitatea Cluj
Sabău: Modestia și umilința trebuie să ne caracterizeze în continuare

