FC Universitatea Cluj a pierdut ultimul amical al sezonului, disputat cu Slovan Liberec, cu scorul 4-1.
Echipa de start nu i-a inclus pe o parte dintre cei care vor fi titulari în primul meci oficial al sezonului. Aceasta a fost fomată din Lefter – Artean, Cisse, Codrea, Barstan – Ayomide, Murgia, Fabry – Bota – Thiam, Trică.
Clujenii au primit primul gol încă înainte de jumătatea reprizei. “Studenții” au revenit, însă, rapid în joc, iar Codrea a restabilit egalitatea. Totuși, chiar înainte de pauză cehii au mai arcat o dată și, la pauză, conduceau cu scorul de 2-1.
După revenirea de la vestiare clujenii nu au mai reușit să le țină piept adversarilor, iar Slovan Liberec a mai marcat încă 2 goluri și s-a impus cu scorul 4-1.

