Campioana României la baschet masculin, U-BT Cluj, a fost înfrântă în deplasare de echipa poloneză Slask Wroclaw. Scorul final al partidei disputate în capitala Sileziei Inferioare a fost de 94-93. Polonezii au reușit o revenire spectaculoasă, după ce au fost conduși cu 16 puncte.
”În primul rând, felicitări echipei Śląsk Wrocław pentru victorie. Pentru noi este o înfrângere dureroasă, mai ales pentru că am jucat foarte bine în prima repriză și am început bine și repriza a doua. Totuși, nu am fost constanți în apărare. Nu am mai avut aceeași intensitate în sferturile trei și patru, fapt pentru care în a doua repriză am încasat 56 de puncte, ceea ce este mult prea mult. Am permis prea multe puncte din a doua șansă după cele 15 recuperări ofensive ale lor și i-am lăsat să marcheze pe contraatac după mingile noastre pierdute în atac. Cred că am avut meciul în mâinile noastre, dar nu am fost suficient de maturi și concentrați ca să îl închidem. Acesta e baschetul, asta e viața, trebuie să mergem mai departe, pentru că duminică ne așteaptă un meci foarte greu”, a spus antrenorul principal al echipei clujene, Mihai Silvășan.

