Judecătorii de la Tribunalul Comercial Cluj au dispus începerea procedurii de insolvență la CFR Cluj. Cererea de intrare în insolvență a fost depusă în data de 14 august și a fost încuviințată azi. Drept urmare, CFR Cluj și-a pierdut dreptul de a evolua în cupele europene.
Declanșarea procedurii de insolvență este consecința cererii formulate de directorul general al clubului clujean, Marian Băgăcean. Procedura de insolvență va fi gestionată de RTZ&Partners SPRL. Este vorba de compania lui Răzvan Zăvăleanu, cel care a gestionat cu succes și procedura de insolvență la Dinamo București.
Declanșarea procedurii de insolvență reprezintă o șansă pentru salvarea echipei clujene, fondată în anul 1907. Administratorul judiciar trebuie să întocmească, în termen de 40 de zile, un raport detaliat referitor la cauzele care au provocat apariția insolvenței. De asemenea, va verifica starea patrimonială și financiară a societății și va propune sau nu reorganizarea ei. Judecătorul sindic desemnat în acest dosar urmează să aprobe sau nu planul de reorganizare, până în 31 decembrie.
Creditorii CFR Cluj vor trebui să depună cereri de admitere a creanțelor până în data de 5 octombrie. Până în data de 23 octombrie, trebuie verificate creanțele și întocmit tabelul creditorilor. În data de 2 noiembrie, va avea loc prima adunare a creditorilor.
Acum, deschiderea procedurii de insolvență va fi comunicată creditorilor. Aceștia au un termen de 10 zile în care pot formula opoziții. Decizia de declanșare a insolvenței poate fi atacată în termen de șapte zile de la comunicare.
Presa centrală a vehiculat faptul că CFR Cluj ar avea datorii de 25 de milioane de euro, dintre care 15 milioane de euro către acționarul său principal, Ioan Varga. Insolvența CFR Cluj a intervenit după ce echipa clujeană a fost eliminată din preliminariile Ligii Conferinței și a pierdut șansa de a încasa sumele oferite de UEFA echipelor calificate în grupele acestei competiții.
Anterior, președintele echipei, Iuliu Mureșan, a demisionat din funcție. În locul său ar urma să fie instalat un președinte elvețian, Hendrik Klein, care a fost implicat și în conducerea echipei FC Locarno, din ligile inferioare din Elveția. De asemenea, antrenorul portughez, Antonio Folha, a fost demis, iar în locul său a fost numit Marius Șumudică.
Situația financiară a CFR Cluj era fragilă de mai multă vreme. Acesta a fost motivul pentru care antrenorul Daniel Pancu și-a reziliat contractul cu echipa clujeană, după ce a reușit să califice CFR Cluj în preliminariile cupelor europene, după un început dezastruos de sezon.

