Alte sporturi - Pagina 20

Două patinatoare ale Universității Cluj participă la International Saison Opening

Patinatoarele Clubului Sportiv Universitatea Cluj, Raluca Ștef și Ilka Fuzesy, vor participa la sfârșitul acestei săptămâni, 12-13 octombrie, la competiția „International Saison Opening”. 293 de sportivi...

Campionatul Mondial de darts se joacă la Cluj

Campionatul Mondial de Darts, care se va desfășura la Cluj-Napoca, între 7 și 12 octombrie, la Grand Hotel Italia. Evenimentul este unic în istoria...

Sute de cicliști vor să devină King of the Mountain

Peste 250 de cicliști amatori s-au înscris până în acest moment la King of the Mountain Piatra Arsă, competiție care are loc sâmbătă, 14...

Turul Ciclist al României ia startul anul acesta din Cluj-Napoca

Turul Ciclist României, care s-a impus drept una dintre cele mai importante competiții de profil din Sud-Estul Europei, ia startul anul acesta din Cluj-Napoca! A...

Medalie istorică pentru gimnastica ritmică românească, obținută la Cluj

După foarte multă vreme, România a obținut o nouă medalie la o competiție mondială de gimnastică ritmică. World Challenge Cup s-a încheiat în Sala...

Medalii pentru Universitatea Cluj în Derby-ul României

Competiția Derby-ul României Concurs Complet Prenovici, Novici și 1* din cadrul Campionatului Național a avut loc pe domeniul Herneacova din județul Timiș la finalul săptămâni...

Judo: Alexandru Bologa, noul lider al clasamentului mondial

Judoka Alexandru Bologa a urcat pe locul 1 mondial, la categoria 60 kg,  după ce a obținut, alături de antrenorul său, Gergely Tamás, medalia...

Concurs de tir cu arcul tradițional la Muzeul Etnografic

Muzeul Etnografic al Transilvaniei găduiește sâmbătă, 6 iulie 2019, în Parcul Etnografic Național „Romulus Vuia”concursul de tir cu arcul tradițional. Evenimentul este organizat de Domeniul...

Competiție caritabilă de înot în Complexul de Natație al UBB

Clujenii pot să strângă fonduri pentru a susține 13 proiecte caritabile în cadrul Swimathon. Este vorba de un eveniment organizat de Fundația Comunitară Cluj...

Fotbaliștii de la CFR Cluj, campioni și la golf cu piciorul

Antrenorul celor de la CFR Cluj , Dan Petrescu, întreg stafful său, jucătorii, dar și președintele Marian Copilu au petrecut jumătate de zi demonstrându-si...

Latest articles

Newsletter

[tdn_block_newsletter_subscribe description=”U3Vic2NyaWJlJTIwdG8lMjBzdGF5JTIwdXBkYXRlZC4=” input_placeholder=”Your email address” btn_text=”Subscribe” tds_newsletter2-image=”753″ tds_newsletter2-image_bg_color=”#c3ecff” tds_newsletter3-input_bar_display=”row” tds_newsletter4-image=”754″ tds_newsletter4-image_bg_color=”#fffbcf” tds_newsletter4-btn_bg_color=”#f3b700″ tds_newsletter4-check_accent=”#f3b700″ tds_newsletter5-tdicon=”tdc-font-fa tdc-font-fa-envelope-o” tds_newsletter5-btn_bg_color=”#000000″ tds_newsletter5-btn_bg_color_hover=”#4db2ec” tds_newsletter5-check_accent=”#000000″ tds_newsletter6-input_bar_display=”row” tds_newsletter6-btn_bg_color=”#da1414″ tds_newsletter6-check_accent=”#da1414″ tds_newsletter7-image=”755″ tds_newsletter7-btn_bg_color=”#1c69ad” tds_newsletter7-check_accent=”#1c69ad” tds_newsletter7-f_title_font_size=”20″ tds_newsletter7-f_title_font_line_height=”28px” tds_newsletter8-input_bar_display=”row” tds_newsletter8-btn_bg_color=”#00649e” tds_newsletter8-btn_bg_color_hover=”#21709e” tds_newsletter8-check_accent=”#00649e” tdc_css=”eyJhbGwiOnsibWFyZ2luLWJvdHRvbSI6IjAiLCJkaXNwbGF5IjoiIn19″ embedded_form_code=”YWN0aW9uJTNEJTIybGlzdC1tYW5hZ2UuY29tJTJGc3Vic2NyaWJlJTIy” tds_newsletter1-f_descr_font_family=”521″ tds_newsletter1-f_input_font_family=”521″ tds_newsletter1-f_btn_font_family=”521″ tds_newsletter1-f_btn_font_transform=”uppercase” tds_newsletter1-f_btn_font_weight=”600″ tds_newsletter1-btn_bg_color=”#dd3333″ descr_space=”eyJhbGwiOiIxNSIsImxhbmRzY2FwZSI6IjExIn0=” tds_newsletter1-input_border_color=”rgba(0,0,0,0.3)” tds_newsletter1-input_border_color_active=”#727277″ tds_newsletter1-f_descr_font_size=”eyJsYW5kc2NhcGUiOiIxMiIsInBvcnRyYWl0IjoiMTIifQ==” tds_newsletter1-f_descr_font_line_height=”1.3″ tds_newsletter1-input_bar_display=”eyJwb3J0cmFpdCI6InJvdyJ9″ tds_newsletter1-input_text_color=”#000000″]

Comentarii

comentarii