Baschet feminin: Universitatea își poate lua revanșa joi în disputa cu Alba Iulia

baschetbalisteBaschetbalistele Universității Cluj vor primi joi, 3 martie, vizita grupării CSU Alba Iulia, în meciul doi al seriei din play-off-ul Ligii Naționale. Confruntarea dintre cele două grupări va începe la ora 19:00, se va juca în Sala Sporturilor „Horia Demian”, iar intrarea spectatorilor va fi liberă. Clujencele au pierdut primul meci.

 

 

„Nu doresc să dau un pronostic atâta timp cât noi ne confruntăm cu o instabilitate mentală pe care am arătat-o și în partea a doua a meciului de la Alba Iulia. Practic am pierdut la începutul sfertului trei, atunci când Alba Iulia s-a desprins la o diferență de peste 10 puncte, moment în care s-a produs un blocaj. Ne dorim să câștigăm meciul de joi, dar dacă nu ne rezolvăm această problemă mentală, atunci vom rămâne doar la stadiul de dorință. Avem ce învăța din meciul pierdut la Alba Iulia, iar dacă o să avem capacitatea de a reacționa, cu siguranță vom face o partidă bună joi. Irina Gavrilă este aptă pentru acest meci, însă Flavia Ferenczi și Teodora Neagu nu s-au antrenat normal în această săptămână”, a declarat antrenorul Dragan Petricevic, pentru site-ul oficial al grupării clujene, U-Cluj.ro.

Comentarii

comentarii

Related articles

Comments

Share article

Latest articles

Newsletter

[tdn_block_newsletter_subscribe description="U3Vic2NyaWJlJTIwdG8lMjBzdGF5JTIwdXBkYXRlZC4=" input_placeholder="Your email address" btn_text="Subscribe" tds_newsletter2-image="753" tds_newsletter2-image_bg_color="#c3ecff" tds_newsletter3-input_bar_display="row" tds_newsletter4-image="754" tds_newsletter4-image_bg_color="#fffbcf" tds_newsletter4-btn_bg_color="#f3b700" tds_newsletter4-check_accent="#f3b700" tds_newsletter5-tdicon="tdc-font-fa tdc-font-fa-envelope-o" tds_newsletter5-btn_bg_color="#000000" tds_newsletter5-btn_bg_color_hover="#4db2ec" tds_newsletter5-check_accent="#000000" tds_newsletter6-input_bar_display="row" tds_newsletter6-btn_bg_color="#da1414" tds_newsletter6-check_accent="#da1414" tds_newsletter7-image="755" tds_newsletter7-btn_bg_color="#1c69ad" tds_newsletter7-check_accent="#1c69ad" tds_newsletter7-f_title_font_size="20" tds_newsletter7-f_title_font_line_height="28px" tds_newsletter8-input_bar_display="row" tds_newsletter8-btn_bg_color="#00649e" tds_newsletter8-btn_bg_color_hover="#21709e" tds_newsletter8-check_accent="#00649e" tdc_css="eyJhbGwiOnsibWFyZ2luLWJvdHRvbSI6IjAiLCJkaXNwbGF5IjoiIn19" embedded_form_code="YWN0aW9uJTNEJTIybGlzdC1tYW5hZ2UuY29tJTJGc3Vic2NyaWJlJTIy" tds_newsletter1-f_descr_font_family="521" tds_newsletter1-f_input_font_family="521" tds_newsletter1-f_btn_font_family="521" tds_newsletter1-f_btn_font_transform="uppercase" tds_newsletter1-f_btn_font_weight="600" tds_newsletter1-btn_bg_color="#dd3333" descr_space="eyJhbGwiOiIxNSIsImxhbmRzY2FwZSI6IjExIn0=" tds_newsletter1-input_border_color="rgba(0,0,0,0.3)" tds_newsletter1-input_border_color_active="#727277" tds_newsletter1-f_descr_font_size="eyJsYW5kc2NhcGUiOiIxMiIsInBvcnRyYWl0IjoiMTIifQ==" tds_newsletter1-f_descr_font_line_height="1.3" tds_newsletter1-input_bar_display="eyJwb3J0cmFpdCI6InJvdyJ9" tds_newsletter1-input_text_color="#000000" tds_newsletter1-input_border_size="eyJwb3J0cmFpdCI6IjEifQ=="]