Fed Cup: Irina Begu a fost învinsă de Angelique Kerber în primul meci dintre România și Germania

DSC02171Irina Begu (35 WTA) a pierdut în fața numărului 3 mondial, Angelique Kerber, în două seturi cu scorul de 6-2, 6-3 în prima partidă dintre echipele de Fed Cup ale României și Germaniei, din cadrul barajului pentru menținerea în Grupa Mondială I.

Kerber a început mai bine jocul, profitând de greșelile neforțate ale româncei, și și-a adjudecat fără prea mari emoții setul de debut al întâlnirii. În setul secund, Begu a jucat mai curajos și a câștigat primul game la zero, însă adversara sa a revenit și s-a impus în următoarele trei game-uri. Cel de-al cincilea game a fost cel mai spectaculos și echilibrat al meciului, ambele jucătoare irosind mingi importante de game, dar, în cele din urmă, Begu a ieșit învingătoare, iar scorul a devenit 3-2 în favoarea nemțoaicei. Deși a fost încurajată frenetic de spectatorii din tribunele arhipline ale Sălii Polivalente, Irina Begu nu a reușit revenirea spectaculoasă la care sperau fanii români și a mai câștigat un singur game până la final. Astfel, la finalul partidei, Angelique Kerber a ieșit învingătoare și a adus primul punct Germaniei.

“Sunt mândră că avem așa ceva în România”

La finele confruntării, Irina Begu și-a autoanalizat prestația din meciul contra lui Kerber și s-a arătat încântată de sprijinul venit din partea spectatorilor, precum și de Sala Polivalentă din Cluj-Napoca. “Emoțiile, într-adevăr, au fost foarte mari la început, dar pe parcursul meciului m-am simțit din ce în ce mai bine, însă consider că am făcut destul de multe greșeli neforțate și în setul doi când mi-am revenit poate era un pic cam târziu. Pot să vă spun că am luptat cât am putut. Poate am dezamăgit anumiți oameni astăzi, însă vreau  să le mulțumesc celor din public care au fost, de la început până la sfârșit, indiferent de scor, alături de mine. Aș vrea să îi felicit că au o sală extraordinară și eu sunt mândră că avem așa ceva în România”, a spus aceasta.

Maria Petruța

Comentarii

comentarii

Related articles

Comments

Share article

Latest articles

Newsletter

[tdn_block_newsletter_subscribe description="U3Vic2NyaWJlJTIwdG8lMjBzdGF5JTIwdXBkYXRlZC4=" input_placeholder="Your email address" btn_text="Subscribe" tds_newsletter2-image="753" tds_newsletter2-image_bg_color="#c3ecff" tds_newsletter3-input_bar_display="row" tds_newsletter4-image="754" tds_newsletter4-image_bg_color="#fffbcf" tds_newsletter4-btn_bg_color="#f3b700" tds_newsletter4-check_accent="#f3b700" tds_newsletter5-tdicon="tdc-font-fa tdc-font-fa-envelope-o" tds_newsletter5-btn_bg_color="#000000" tds_newsletter5-btn_bg_color_hover="#4db2ec" tds_newsletter5-check_accent="#000000" tds_newsletter6-input_bar_display="row" tds_newsletter6-btn_bg_color="#da1414" tds_newsletter6-check_accent="#da1414" tds_newsletter7-image="755" tds_newsletter7-btn_bg_color="#1c69ad" tds_newsletter7-check_accent="#1c69ad" tds_newsletter7-f_title_font_size="20" tds_newsletter7-f_title_font_line_height="28px" tds_newsletter8-input_bar_display="row" tds_newsletter8-btn_bg_color="#00649e" tds_newsletter8-btn_bg_color_hover="#21709e" tds_newsletter8-check_accent="#00649e" tdc_css="eyJhbGwiOnsibWFyZ2luLWJvdHRvbSI6IjAiLCJkaXNwbGF5IjoiIn19" embedded_form_code="YWN0aW9uJTNEJTIybGlzdC1tYW5hZ2UuY29tJTJGc3Vic2NyaWJlJTIy" tds_newsletter1-f_descr_font_family="521" tds_newsletter1-f_input_font_family="521" tds_newsletter1-f_btn_font_family="521" tds_newsletter1-f_btn_font_transform="uppercase" tds_newsletter1-f_btn_font_weight="600" tds_newsletter1-btn_bg_color="#dd3333" descr_space="eyJhbGwiOiIxNSIsImxhbmRzY2FwZSI6IjExIn0=" tds_newsletter1-input_border_color="rgba(0,0,0,0.3)" tds_newsletter1-input_border_color_active="#727277" tds_newsletter1-f_descr_font_size="eyJsYW5kc2NhcGUiOiIxMiIsInBvcnRyYWl0IjoiMTIifQ==" tds_newsletter1-f_descr_font_line_height="1.3" tds_newsletter1-input_bar_display="eyJwb3J0cmFpdCI6InJvdyJ9" tds_newsletter1-input_text_color="#000000" tds_newsletter1-input_border_size="eyJwb3J0cmFpdCI6IjEifQ=="]