CFR Cluj a rămas fără director sportiv chiar la debutul unei noi campanii europene. Bogdan Mara a renunțat la postul de conducere din cadrul CFR Cluj, după ce, alături de Dan Petrescu, a reușit să obțină trei titluri de campion.
El a demisionat din cauza faptului că își dorește să petreacă mai mult timp alături de familie. Practic, familia lui Bogdan Mara a rămas la București.
”Marius Bilașco rămâne în continuare în club. A fost o decizie personală, astăzi m-am văzut cu patronul echipei și am stat și i-am explicat motivele mele. Prietenia care ne leagă rămâne în continuare, indiferent dacă voi mai fi sau nu la club”, a declarat Bogdan Mara, la Digi Sport.

