Antrenorul CFR Cluj, Edward Iordănescu, a prefațat meciul de marți cu Universitatea Craiova. El afirmă că nu va cădea în capcana subestimării adversarilor.
„Ne aşteptăm la o partidă extrem de dificilă. Ar fi o greşeală ca lumea să rămână influenţată de ultimul joc al Universităţii Craiova cu FCSB. Universitatea e o echipă extrem de valoroasă, are multă calitate individuală, iar acum e o echipă rănită după eşecul din ultima etapă şi asta o face şi mai periculoasă. Eu am datoria să nu cad în această capcană şi să analizez cât pot de echilibrat totul. Pot spune că Universitatea a făcut o primă repriză chiar bună cu FCSB, în care putea să deschidă scorul. Aşa că Universitatea rămâne o candidată îndreptăţită şi serioasă la titlu, iar noi trebuie să fim eficienţi pentru a produce din nou un rezultat pozitiv”, a declarat Edward Iordănescu, pentru Gazeta Sporturilor.

