Universitatea Cluj pierde, la “masa verde”, cu 0-3, meciul cu Farul Constanța, meci care trebuia să fie disputat astăzi.
Pierderea a fost validată în defavoarea clujenilor, chiar dacă Farul Constanța este echipa unde au fost diagnosticați pozitiv jucători cu infecția Covid-19.
Totuși, prima dată, meciul a fost amânat din cauza infectărilor cu acest virus, în rândul jucătorilor de la Universitatea Cluj, iar regulamentul prevede că echipa din cauza căreia evenimentul nu s-a putut disputa prima dată este cea care pierde la “masa verde”.
FC Universitatea Cluj, însă, susține că meciul se poate disputa în siguranță și că scorul final ar trebui stabilit de către jucători și a solicitat, astfel, în mod oficial, Federației Române de Fotbal reprogramarea, în termen de 24 sau 48 de ore, a partidei.

