Ce spune Edward Iordănescu despre șansele CFR Cluj la un nou titlu

Antrenorul CFR Cluj, Edward Iordănescu, este de părere că echipa clujeană are șanse mai mici decât FCSB la un nou titlu, însă adaugă faptul că CFR își va juca până la capăt șansele.

„Eu am spus cu subiect și predicat că suntem a treia favorită. Așa arăta clasamentul când am venit. Am tot respectul pentru oamenii care au lucrat aici, în frunte cu Dan Petrescu. Am recuperat terenul față de Craiova, ne-am consolidat un avantaj temporar, dar urmează un program dificil. Va fi un dezavantaj pentru noi pentru că avem două meciuri foarte grele, cu FCSB și Craiova, în deplasare, chiar dacă partidele nu se dispută cu spectatori. Eu zic că va fi o luptă la baionetă până la final, iar asta va interesant pentru suporteri și pentru media. Cred că am transmis un mesaj că suntem în continuare în lupta pentru titlu.

Când am venit la CFR, am auzit foarte multe voci, inclusiv oameni din presă, care au calitatea să analizeze, și spuneau că CFR nu va câștiga un nou campionat în acest sezon. Spuneau că este un final de ciclu și că nu avem capacitatea să rămânem în lupta pentru titlu. Am transmis un mesaj, că ne-am repoziționat rapid și am reintrat în lupta pentru câștigarea campionatului. Nu pot să zic a câta favorită suntem. Când am venit, eram la 6 puncte de FCSB și 4 puncte de Craiova. Când am avut meciul cu FCSB, veneam la trei zile după meciul de la Berna (n.r. pierdut de CFR Cluj cu 2-1), iar dacă au fi câștigat se distanțau la nouă puncte” a declarat Edward Iordănescu pentru GSP Live.

Comentarii

comentarii

Related articles

Comments

Share article

Latest articles

Newsletter

[tdn_block_newsletter_subscribe description="U3Vic2NyaWJlJTIwdG8lMjBzdGF5JTIwdXBkYXRlZC4=" input_placeholder="Your email address" btn_text="Subscribe" tds_newsletter2-image="753" tds_newsletter2-image_bg_color="#c3ecff" tds_newsletter3-input_bar_display="row" tds_newsletter4-image="754" tds_newsletter4-image_bg_color="#fffbcf" tds_newsletter4-btn_bg_color="#f3b700" tds_newsletter4-check_accent="#f3b700" tds_newsletter5-tdicon="tdc-font-fa tdc-font-fa-envelope-o" tds_newsletter5-btn_bg_color="#000000" tds_newsletter5-btn_bg_color_hover="#4db2ec" tds_newsletter5-check_accent="#000000" tds_newsletter6-input_bar_display="row" tds_newsletter6-btn_bg_color="#da1414" tds_newsletter6-check_accent="#da1414" tds_newsletter7-image="755" tds_newsletter7-btn_bg_color="#1c69ad" tds_newsletter7-check_accent="#1c69ad" tds_newsletter7-f_title_font_size="20" tds_newsletter7-f_title_font_line_height="28px" tds_newsletter8-input_bar_display="row" tds_newsletter8-btn_bg_color="#00649e" tds_newsletter8-btn_bg_color_hover="#21709e" tds_newsletter8-check_accent="#00649e" tdc_css="eyJhbGwiOnsibWFyZ2luLWJvdHRvbSI6IjAiLCJkaXNwbGF5IjoiIn19" embedded_form_code="YWN0aW9uJTNEJTIybGlzdC1tYW5hZ2UuY29tJTJGc3Vic2NyaWJlJTIy" tds_newsletter1-f_descr_font_family="521" tds_newsletter1-f_input_font_family="521" tds_newsletter1-f_btn_font_family="521" tds_newsletter1-f_btn_font_transform="uppercase" tds_newsletter1-f_btn_font_weight="600" tds_newsletter1-btn_bg_color="#dd3333" descr_space="eyJhbGwiOiIxNSIsImxhbmRzY2FwZSI6IjExIn0=" tds_newsletter1-input_border_color="rgba(0,0,0,0.3)" tds_newsletter1-input_border_color_active="#727277" tds_newsletter1-f_descr_font_size="eyJsYW5kc2NhcGUiOiIxMiIsInBvcnRyYWl0IjoiMTIifQ==" tds_newsletter1-f_descr_font_line_height="1.3" tds_newsletter1-input_bar_display="eyJwb3J0cmFpdCI6InJvdyJ9" tds_newsletter1-input_text_color="#000000" tds_newsletter1-input_border_size="eyJwb3J0cmFpdCI6IjEifQ=="]